Mult e dulce şi frumoasă ... limba românească

Scriu in româneşte pentru că pot :)
Am văzut în week-end 2 filme româneşti. Fără să pun pauză şi fără să adorm. Şi nu erau nici filme foarte interesante, nici nu era vreun actor foarte drăguţ pe acolo :) Erau exact genul de filme pe care acum puţină vreme mă chinuiam să le văd până la sfârşit. Iar dacă ajungeam să le văd până la sfârşit fără să le şterg pusesem măcar câteva pauze între timp.

Filmele româneşti mi se par triste. Uneori şi cele comice mi se par triste. Sunt prea adevărate, prea încărcate de emoţii ... poate pentru că le înţeleg prea bine.

Totuşi acum simt că o să văd o parte mare din filmele româneşti adunate. Mi-e dor să aud româneşte. Mi-e dor să îmi aud numele de familie 'Dineaţă' aşa cum ar trebuie să fie, cu toate diacriticele. Mi-e dor de sentimentul că pot să înţeleg tot ce vorbeşte lumea pe stradă. Cred că o sa zâmbesc multă vreme la amintirea revenirilor în ţară când realizam că lumea înţelege tot ce spun printr-o gafă pe care o făceam neintenţionat. Câteodată poate fi şi avantajos să poţi vorbi cu cineva fără ca altcineva să inţeleagă. :)

Unul din filmele pe care l-am văzut în week-end e 'Vis de Ianurie'. Filmul e bineînţeles dramă. Eu însă m-am amuzat să îmi aduc aminte de accentul moldovenesc. Cel care m-a distrat o vreme bună când am început facultatea în Iaşi, abia venită din Braşov.

O să continuu să văd filme româneşti. Poate nu o să le mai consider triste şi o să învăţ să le apreciez.

Până una alta încep cursurile de daneză curând :)